duminică, 25 mai 2008

Generatia EMO



Cred că apariţia acestor EMO kids era cumva anticipată de Vasile Pavelcu (1900-1991) în cartea Drama psihologiei, şi ea era pusă în legătură cu aculturaţia indusă de sistemul de educaţie. Care, din păcate, acum produce la noi EMO kids care se sinucid (Dumnezeu să- i ierte pentru păcatul sinuciderii, căci alte păcate nu aveau !). Iar psihologii noştri „de top”, iată!, chiar stimulează, direct şi indirect, acest proces al nenorocului nostru ca neam, ce nenoroc poate fi mai mare decât sinuciderea copiilor! Sistemul educaţional românesc este “ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate”, spunea impertinentul psiholog Mircea Miclea, fostul ministru al Educaţiei şi Cercetării, un personaj dat ca exemplu de “verticalitate” (simbol crypto- masonic din ideologia 33). În psihologie şi educaţie, pseudo – savantul Mircea Miclea înlocui modelul etologic al omului bazat pe reflexele câinelui lui Pavlov, cu modelul robotic al omului dotat cu un Swiss Army Knife de funcţii cognitive. Psihologul Mircea Miclea este ministrul care a insistat pe importanţa testelor şcolare. Reamintim că la teste se propun şi răspunsurile, dintre care trebuie ales cel corect. Or, aceasta introduce o perturbare inacceptabilă în modul de gândire al copilului, pentru că induce subliminal DISTOPIA, ideea perversă că toate răspunsurile propuse ar avea statut egal în cultură.



În realitate, despre celelalte răspunsuri propuse, chiar şi cei care alcătuiesc testele sunt de acord că propoziţiile acelea sunt aberaţii. Nişte aberaţii căutate, aberaţii construite artificial, căci o minte condusă natural de gramatica generativă nu creează aşa ceva. Acesta este un caz clar în care exemplul prost înţeles al străinătăţii ne îndeamnă să compunem solecisme în limba română. Ideologia testelor din şcoala propusă de Mircea Miclea instituţionalizează blocajul gramaticii generative naturale. Ceea ce nu au reuşit să termine fanarioţii pe vremuri împotriva limbii române, finalizează cu succes sistemul de învăţământ propus de Mircea Miclea. Care propagă subliminal şi intenţionat un puternic mesaj anti-creştin, testele şcolare degradează Cuvântul. Cred că şi teologii români condamnă blasfemia testelor scolare. Este regretabil că şcoala românească nu se concentrează pe sinergia câtorva, –nu sunt multe –, arhetipuri culturale utile. Pentru şcoală, totul decurge din arhetipurile culturale care conţin adevăruri sintetice, adevăruri care nu mai trebuiesc demonstrate. Acum, prin joc politic, un liberal Redneck ajunse ministru la Educaţie şi Cercetare. Cristian Adomniţei nu ştie un adevăr sintetic, nu ştie semnificaţia de perfecţiune evocată de numărul 12, apostoli ori constelaţii, incorporată într- un vechi arhetip cultural. Copiii au demonstrat verde în faţă că ministrul Educaţiei este un ignorant. Acum el vine cu proiecte de legi pentru învăţământul românesc, proiectat obligatoriu de la vârsta de trei ani! În proverbialii “şapte ani de acasă”, copilul asimilează arhetipurile culturale din familie. Adică tradiţia. Dar şi acasă, copilul asimilează abia după vârsta de 3 ani! Cu obligaţia de a merge de la 3 ani la şcoală, se forţează aculturaţia. Ideologiile nazistă şi comunistă dovedeau totuşi sinceritatea infatută să numească această aculturaţie ‘formarea omului nou’! Un studiu recent efectuat pentru familiile hispanice care au venit în USA a diferenţiat între familiile ce au dorit integrarea rapidă a copiilor prin aculturaţie, şi familiile care şi-au păstrat copiii în tradiţie, prin învăţarea arhetipurilor culturale de familie. Spre surpriza lor, cercetătorii au constatat că numărul drogaţilor printre adolescenţii care s-au format prin aculturaţie este de 13 (treisprezece) ori mai mare decât printre adolescenţii care au învăţat arhetipurile culturale de familie! Anticipăm că proiectul învăţământului obligatoriu de la vârsta de trei ani, proiect care elimină din start influenţa arhetipurilor culturale de familie asupra copilului, pregăteşte o viitoare societate de EMO kids care se vor sinucide, şi de drogaţi în România.


Si in final, nu ma pot abtine sa nu postez si poza asta
gasita pe net (sunt rau, asta e):

Niciun comentariu: